Lucrările pe culoarul Decebal – Traian s-ar putea finaliza anul acesta. Mai multe tronsoane vor fi închise circulației

0

Astăzi,  1 august, primarul Andrei Carabelea a făcut o serie de precizări în cadrul unei conferințe de presă cu privire la graficul lucrărilor pe culoarul de mobilitate Decebal – Traian din Piatra-Neamț.

Acesta a precizat că noua magistrală de apă a fost dată în funcțiune în totalitate și că din acest punct s-au stabilit o serie de măsuri care vizează finalizarea lucrărilor până la sfârșitul acestui an.

În condițiile în care constructorul ceruse prelungirea termenului până în mai 2025, se pare că s-a ajuns la un consens printr-un act adițional semnat pe 31 iulie prin care s-a stabilit ca lucrările pe Decebal – Traian să se încheie pe 25 octombrie 2024.

Pentru a se putea respecta acest termen, primarul a precizat că se va dispune închiderea temporară a circulației pe anumite tronsoane în perioada următoare:

  • Muzeu de Istorie – Hotel Central: 15 august – 6 septembrie
  • Strada Durăului: 15-30 august
  • Vânătorul și Pescarul – Biserica nouă Precista: 15 august – 7 septembrie
  • Biserica nouă Precista – Shopping City: 7-30 septembrie.

De asemenea, acest termen depinde și de condițiile meteo, care nu au fost luate în considerare în totalitate.

Termenele de finalizare pe tronsoane, asumate de către constructor, sunt următoarele:

  • Bd. Traian: 15.10.2024
  • Piața Mihail Kogălniceanu: 15.10.2024
  • Bd. Decebal: 24.10.2024
  • Pod Piața Mihail Kogălniceanu: 30.09.2024

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate