4 ani de nemurire – IN MEMORIAM General de brigadă Ioan Nițică

0

𝗣𝗼𝗺𝗽𝗶𝗲𝗿𝗶𝗶 𝗻𝘂 𝗺𝗼𝗿 𝗻𝗶𝗰𝗶𝗼𝗱𝗮𝘁𝗮̆, 𝗲𝗶 𝗮𝗿𝗱 𝗺𝗲𝗿𝗲𝘂 𝗶̂𝗻 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗶-𝗮𝘂 𝘀𝗮𝗹𝘃𝗮𝘁

Ioan Nițică fost primul comandant al instituției nou create în anul 2004, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Petrodava al județului Neamț, instituție care acum se apropie de obiectivul setat de leaderul său: vreau sa fim cea mai bună instituție din județ! Generalul Ioan Nițică a avut o sete de cunoaștere cum rar întâlnești, fiind preocupat în mod continuu de autoperfecționare. A croit această instituție după principiile sale de viață, după felul său de a fi, solicitând în mod constant îmbunătățirea calității serviciilor pe care ISU Neamț le oferă cetățenilor județului, neabdicând nici un moment de la principiul corectitudinii.

Exigent, direct, luptător, vertical, generos, dârz, demn, un om care și-a venerat mama și și-a iubit familia, generalul nostru a reușit să impună modestia și discreția care îl caracterizau inclusiv pentru ziua de astăzi. Dedicat trup și suflet meseriei, a reușit să imprime această atitudine și organizației, solicitându-ne să punem în permanență pe primul plan CETĂȚEANUL și obligația noastră de a-i asigura securitatea în domeniul situațiilor de urgență. Generalul a fost un patriot. DA, a iubit țara aceasta. Când vorbea despre simbolurile naționale, despre drapel, imn sau ziua națională, simțeai cum se înflăcărează și aproape îi tremură vocea. L-ați auzit rostind jurământul militar în fața formației? Jurământul nu era o simplă enumerare de cuvinte.

Generalul trăia acest jurământ și transmitea emoția când îl rostea pentru că, din momentul în care dânsul l-a depus, nu a făcut altceva decât să se conformeze:

Jur credință patriei mele, România!

Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții!

Jur să respect constituția, legile țării și regulamentele militare! Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Acesta a fost generalul de brigadă Ioan Nițică. A fost întruchiparea jurământului militar!

Domnul general de brigadă Nițică Ioan s-a născut la data de 18 septembrie 1961, în municipiul Piatra-Neamț, urmând cursurile claselor I-VIII în orașul natal.

Studii

• în anul 1980 a absolvit Liceul militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc;

• în anul 1983 a absolvit Școala Militară de ofițeri activi de transmisiuni Sibiu;

• în anul 1993 a absolvit Facultatea Arme – Secția Apărare Civilă din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare București;

• în anul 2004 a absolvit cursurile de Master la Facultatea de Comunicare și Relații publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative;

• în anul 2013 a obținut titlul de doctor în domeniul Științelor Militare și Informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București;

Funcții ocupate:

• 1983-1990 – comandant de pluton la Centrul de Instruire al Apărării Civile;

• 1990-1993 – ofițer III la Statul Major al Apărării Civile din București;

• 1993-1996 – șef de stat major la Comandamentul Militar Județean de Apărare Civilă Neamț;

• 1996-2004 – inspector șef al Inspectoratului de Protecție Civilă Neamț;

• 2004-2020 – inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ” Petrodava” al județului Neamț.

Grade:

• locotenent – 23.08.1983

• locotenent major – 23.08.1987

• căpitan – 31.08.1992

• maior – 31.07.1997

• locotenent-colonel – 01.12.2001

• colonel – 01.08.2006

• general de brigadă cu o stea – 29.11.2018

Decorații:

• Medalia ”Meritul Militar” clasa II – 1989

• Ordinul ”Meritul Militar” clasa III – 1998

• Ordinul „Bărbăție și credință în grad de cavaler” – 2006

• Semnul Onorific în serviciul Patriei pentru ofițeri pentru 25 de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuției și pregătirea profesional.

Pe 31 iulie 2020 s-a stins din viață, veghind de lângă stele instituția pe care a condus-o atâția ani.

În data de 09.05.2022, i s-a acordat post-mortem, titlul de cetățean de onoare al județului Neamț – cea mai înaltă distincție civică pe care o poate acorda Consiliul Județean, ”𝑖̂𝑛 𝑠𝑒𝑚𝑛 𝑑𝑒 𝑟𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠̦𝑡𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑎𝑝𝑟𝑒𝑐𝑖𝑒𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑙𝑜𝑟 𝑎𝑢 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑖𝑏𝑢𝑖𝑡 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑡𝑖𝑣 𝑙𝑎 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑏𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑟𝑒𝑛𝑢𝑚𝑒 𝑎𝑙 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑁𝑒𝑎𝑚𝑡̦ 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑖𝑚𝑎𝑔𝑖𝑛𝑖𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖𝑎”.

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate