Sinteza rezultatelor înregistrate în cadrul etapei de repartizare computerizată la liceu (2024 – 2025)

0

Ministerul Educaţiei a publicat miercuri, 24 iulie (ora 12:00), pe site-ul admitere.edu.rorezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională.

Trendul ascendent al numărului de elevi repartizați computerizat în învățământul liceal de stat se păstrează și în acest an. Astfel, din totalul elevilor (113.567cu opțiuni completateau fost repartizați computerizat 111.960 de elevi (98,58%)număr ce reflectă creșterea, comparativ cu etapele similare din ultimii trei ani: 111.128 de elevi – 2023110.035 de elevi – 2022, respectiv 89.983 de elevi – 2021.

57.081 de candidați la admitere, adică peste 50% (+3% față de anul 2023) dintre candidații cu opțiuni completate, au fost admiși la prima opțiune (52.896 în anul 2023).

În total, au fost completate 2.526.517 opțiuni, rezultând o medie de 22,25 opţiuni/elev.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, în perioada 25 – 30 iulie, candidații vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.

În intervalul 31 iulie – 2 august, comisiile județene de admitere/comisia ISMB vor soluționa situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată (situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc.).

1.607 elevi vor fi repartizați în etapa următoare (1,42%). În acest scop sunt disponibile suficiente locuri în fiecare județ – peste 31.000 la nivel național (dintre care 6.961 de locuri la liceu și 24.688 de locuri în învățământul profesional). 

Precizăm că în etapele anterioare repartizării computerizate au fost admiși în învățământul liceal:

  • 13.454 de elevi la specializări vocaţionale;
  • 816 elevi în învăţământul militar;
  • 2.907 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă;
  • 1.519 elevi admişi pe locurile rezervate copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES).

Alți 20.615 absolvenți de gimnaziu s-au înscris în învăţământul profesional.

Informații suplimentare privind prima etapă a repartizării sunt incluse în aici – click.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate