Poliția Locală Piatra-Neamț: Construcțiile improvizate din jurul blocurilor sunt ilegale și trebuie demolate

1

Poliția Locală Piatra Neamț

Informare

Construcții improvizate, împrejmuiri ale spațiilor verzi din imediata apropiere a apartamentelor situate la parterul blocurilor, suporții pentru uscarea rufelor, toate acestea sunt considerate construcții ilegale care ocupă domeniul public, potrivit art. 33 din Legea 50/1991 privind autorizarea în construcții.

În acest context, persoanele care știu că au edificat pe terenurile aparținând municipalității astfel de ”construcții”, au obligația de a le desființa/demola, conform prevederilor legale sus amintite.

În caz contrar, acestea sunt desființate pe cale administrativă, prin dispoziție de primar, pe cheltuiala celor ce le-au edificat ilegal.

Astfel, în data de 23.07.2024, în urma deciziei Comisiei de coordonare a acțiunilor de desființare/demolare a construcțiilor ilegale amplasate pe domeniul public și a dispoziției de primar, lucrătorii SC Publiserv au demarat lucrările de desființare a unei adevărate terase, cu grădină și alei betonate, în spatele unui bloc de pe Aleea Plaiului din Piatra Neamț. Cu această ocazie, au fost prezenți la fața locului, pentru asigurarea protecției perimetrului și polițiștii locali din Cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții, membri în comisia sus amintită.

Urmează ca ”proprietarii” grădinii urbane să achite costurile de desființare, deși au fost notificați în prealabil, să-și desființeze singuri acele construcții provizorii. Au fost scoase mesele, băncile, gardul ornamental și spalierii de susținere a viței de vie, urmând ca spațiul unde au rămas doar florile, să fie amenajat corespunzător de către lucrătorii CMI Urban.

Reamintim că potrivit Legii 50/1991, art. 33 – ” (1) construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.

    (2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanşa din oficiu de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparţinând domeniului public sau privat al statului.

Poliția Locală

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Marius spune

    Aceeași situație cu imprejmuirile și în spatele blocului F38 lângă Kaufland de la Gară. Poate sa verifice Politia Locala

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate