Andrei Carabelea cere demisia lui George Lazăr, președintele PNL Neamț

2

Într-un gest necesar pentru trezirea la realitate a liberalilor nemțeni, Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamț, a solicitat public azi demisia lui George Lazăr din funcția de președinte al organizației județene PNL Neamț. Această solicitare vine pe fondul pierderii alegerilor la nivel de județ dar și a nemulțumirilor crescânde din interiorul partidului, unde mulți membri consideră că Lazăr este un lider toxic, conflictual și lipsit de viziune strategică.

Deși până acum aceste critici au fost exprimate doar pe coridoarele partidului, Carabelea a decis să le aducă în spațiul public, subliniind astfel gravitatea situației.

George Lazăr a demonstrat în repetate rânduri că nu este capabil să gestioneze eficient organizația, lucru evident și prin rezultatele slabe obținute la alegerile locale din Neamț.

Din păcate pentru liberalii nemțeni, sub conducerea lui Lazăr, PNL Neamț a suferit înfrângeri umilitoare, iar perspectivele pentru viitoarele alegeri parlamentare și prezidențiale sunt și mai sumbre dacă el rămâne în funcție. Mulți liberali sunt de părere că sub actuala conducere, partidul se îndreaptă spre o înfrângere catastrofală, pierzând nu doar electoratul tradițional, ci și încrederea propriilor membri.

Carabelea a punctat clar aceste aspecte, evidențiind necesitatea unei schimbări urgente în fruntea organizației pentru a redresa situația și a reîntări poziția PNL în județ. Declarația sa subliniază că „sub conducerea lui George Lazăr, PNL Neamț a pierdut alegerile locale și, fără o schimbare de lider, ne vom confrunta cu înfrângeri și mai mari la viitoarele alegeri.”

Iată declarația integrală a lui Andrei Carabelea:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Dinu spune

    Doua pietre de moara atarnate de picioarele PNL in judetul Neamt: Carabelea si Lazar.

  2. Marius spune

    Eram unul din nehotaratii care s ar fi prezentat sau nu la vot, nefiind convins de niciunul dintre candidati. L as fi votat probabil pe dl. Carabelea pt curajul de care a dat dovada rascolind orasul in toate felurile si punandu si in cap pe toata lumea, inclusiv pe mine, pt discomfortul creat. Faptul ca dumnealui a fost pus la pachet cu acest personaj Lazar, un oportunist care pt interesul personal nu are pic de demnitate si morala m a facut sa renunt sa acord votul d lui Carabelea. Asta ca sa se inteleaga care pe care a tras in jos. Probabil sunt unul din cei 800 care au facut diferenta. Si cine evalueaza activitatea PNL? Lazar? Hai sa fim seriosi. Trebuia sa plece primul de acolo.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate