„Festivalului Mastilor” de la Targu Neamt, traditie unicat in Romania
Pe 2 ianuarie la Tg. Neamt s-au organizat manifestări dedicate „Festivalului Măştilor”, în zona străzii Mihail Kogălniceanu. Manifestarea, care este singura de acest gen organizată din tară, a adus in atentia spectatorilor grupuri de mascati din zona Tg. Neamt si zonele invecinate (Răucesti, Tîrzia, Dumbrava, Timisesti). Targnemtenii petrec astfel ziua de 2 ianuarie de ani de zile, cei batrani bucurandu-se ca tinerii au pastrat traditia.
Parada obiceiurilor de la Targu Neamt este realizata cu sprijinul administratiei locale si a Casei Culturii „Ion Creanga”. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ au asigurat măsurile PSI pe timpul manifestărilor. Misiunea s-a executat cu 5 subofiţeri şi o autospecială, între orele 09.02 – 15.40. Manifestarea la care au fost prezente si oficialitatile locale a avut sute de participanti si spectatori, remarcabile fiind voia buna, calitatea spectacolului, costumele deosebite, spiritul de sarbatoare si respectare a traditiilor.
Mai multe fotografii care au surprins sufletul manifestarii puteti vizualiza aici, pe pagina de Facebook I love Târgu Neamț.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)