NEAMȚ: șofer de autobuz înjurat și lovit cu pumnul/Acesta a căzut pe treptele scării
La data de 1 martie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de către o femeie, din localitatea Oniceni, cu privire la faptul că șoferul autobuzului în care este pasageră a fost lovit.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în jurul orei 15:15, în timp ce un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitatea Ruginoasa, conducător auto al unui mijloc de transport în comun ce se deplasa pe ruta Roman-Bozieni ar fi efectuat o oprire în stația de autobuz a satului Oniceni, un minor în vârsta de 17 ani, din localitatea Bozieni, pasager al autobuzului, i-ar fi adresat injurii și expresii jignitoare după care l-a lovit cu pumnul, persoana vătămată dezechilibrându-se și căzând pe treptele scării autobuzului.
La data de 2 martie a.c., în urma materialului probatoriu administrat, minorul de 17 ani a fost reținut de polițiști, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi tulburarea ordinii şi liniștii publice.
La data de 3 martie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a dispus față de minorul în cauză, măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Sursa: IPJ Neamț
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)