Situația în județul Neamț, la această oră: 14 unități de învățământ au decis astăzi suspendarea cursurilor/Lista drumurilor cu probleme în acest moment

0

În ultimele 48 de ore, în județul Neamț s-a intervenit pe toate drumurile naționale și județene cu aproximativ 90 utilaje, constând în freze, ATB-uri echipate cu RSP și lamă, tractor, unimoguri echipate cu RSP și lamă, autospeciale pentru verificare trasee, fiind folosite aproximativ 2.000 tone de sare și 16 tone clorură de calciu.

Drumuri cu probleme în acest moment:

  • DJ 207 A – Bîra – Nistria
  • DJ 280 Stănița – Chicira
  • DJ 207D – Icușești – Damienești – dop pe 300 m din acest sector de drum
  • DJ 207C – Stejaru – Valea Ursului – se circulă pe un singur fir – pe o lungime de 3 km
    În momentul de față se acționează pe toate sectoarele de drum național și județean cu utilaje și material antiderapant.

„Față de ziua de ieri, au fost redate circulației traseul Horia-Trifești și urmează, în cel mai scurt timp, alte două sectoare de drum județean ce fac legăturile între localitățile Bahna-Izvoare sau Podoleni-Negritești-Hoisești.

Nu s-au înregistrat probleme în ceea ce privește accesul pacienților dializați, cronici sau al gravidelor la serviciile medicale de specialitate. Astăzi, la cele 3 centre de dializa toți pacienții sunt prezenți.

Referitor la unitățile de învățământ din județ, am decis încă de ieri ca 6 unități de învățământ, unde existau probleme pe sectoarele de drum ce asigură accesul la acestea, să fie suspendate cursurile pentru ziua de astăzi, iar în această dimineață, prin hotărâri ale Consiliilor de Administrație ale unităților școlare, alte 14 școli din mediul rural au decis suspendarea cursurilor.

În acest moment, vorbim de 20 unități de învățământ care au cursurile de învățământ suspendate, urmând a analiza dacă este necesară prelungirea acestei perioade sau nu, deciziile fiind luate în interesul elevilor și al procesului educațional, protejând astfel și cadrele didactice navetiste de situații de blocaj în trafic.

6 unități de invățământ cu activitate suspendată, până ieri la ora 16.00:

  • – Scoala Gimnazială Nr. 1, Comuna Făurei
  • ⁠Școala Gimnazială, comuna Bahna
  • ⁠Școala Gimnazială, Comuna Dulcești
  • ⁠Școala Gimnazială, Comuna Trifești
  • ⁠Școala Gimnazială “Nicolae Apostol”, Comuna Ruginoasa
  • ⁠Școala Gimnazială I.I.Mironescu Tazlău

14 unități de învățământ care au decis astăzi, 09.01.2024, suspendarea cursurilor școlare:

  • Școala Gimnazială Comuna Bahna
  • Școala Gimnazială Comuna Dulcești
  • Școala Gimnazială Comuna Trifești
  • Școala Gimnazială I.I.Mironescu Comuna Tazlău
  • Școala Gimnazială Nicolae Apostol Comuna Ruginoasa
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Comuna Făurei
  • Școala Gimnazială Piatra Șoimului
  • Școala Gimnazială Comuna Poienari
  • Școala Gimnazială Comuna Moldoveni
  • Școala Gimnazială Gh. Pătrașcu Sat Buruienești Comuna Doljești
  • Școala Gimnazială Comuna Secuieni
  • Școala Gimnazială Comuna Văleni
  • Școala Gimnazială Comuna Stănița
  • Școala Gimnazială Sat Bălușești Comuna Icușești
  • Școala Gimnazială Comuna Boghicea
  • Școala Gimnazială Nicolae Iorga Sat Pângărăcior
  • Școala Gimnazială Antonie Mureșianu Comuna Bîra
  • Școala Profesională Comuna Valea Ursului
  • Școala Gimnazială Dumitru Almaș Comuna Negrești
  • Școala Gimnazială comuna Bârgăuani.

Pentru a mă asigura că elevii Școlilor nr. 5 și nr. 8 din Piatra Neamț, care au fost mutați în fostul șediul al Școlilor Normale, beneficiază de căldură și condiții optime pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ, am mers personal în această dimineață, înaintea începerii orelor, și am constatat că lucrurile sunt în regulă, nefiind probleme în acest sens.

Toti consumatorii casnici și industriali au beneficiat de furnizarea serviciilor de energie electrică în ultimele 48 de ore, nefiind constatate avarii sau intervenții.

Pentru ora 12.30 am convocat în ședință extraordinară membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență unde vom analiza activitatea tuturor structurilor implicate în gestionarea situației din ultimele 48 de ore, precum și măsurile ce se impun pentru perioada următoare, pe toate domeniile de activitate” a transmis Prefectul Adrian NIȚĂ.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate