Cu tupeu, înainte! Tânăr „pescuit” de Poliție pe Bulevardul Decebal, din Piatra-Neamț/ Oamenii legii au intuit că ceva nu este în regulă
La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 17:50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au depistat pe bulevardul Decebal un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul din dotare reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa: IPJ Neamț