Astăzi, mesagerii faptelor bune au pășit în localitățile Zănești și Dochia, aducând cu ei raze de lumină

0

În Zănești, patru copilași alături de mama și bunica lor, îl așteptau cu inimile pline de speranță și emoție pe Moș Crăciun. Și la Dochia o familie cu doi băieți i-au primit cu brațele deschise. Anul acesta i-a pus la grea încercare, dar iată că faptele bune nu îi ocolesc pe cei aflați în nevoie.

Echipa ALL4FIT Piatra-Neamt, în colaborare cu Moș Crăciun, care a organizat anul acesta „Maratonul faptelor bune”, polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Săvinești, și, desigur, toți cei cu suflet mare care au sprijinit acest proiect prin cadouri și donații, au fost mesagerii acestei bucurii aduse în căminul celor care au nevoie de ea.

În spatele acestei inițiative stă Alex, un luptător S.A.S., care ne demonstrează că dincolo de uniformă se află oameni cu suflet nobil, gata să ofere sprijin și să aducă speranță în viața celor aflați în dificultate.

Este încă un exemplu de umanitate și solidaritate, care ne arată că fiecare gest contează și poate face diferența.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate