Bucurie pentru copiii de la CSEI „Al. Roșca”, de Sf. Nicolae. PSD Neamț continuă campania de fapte bune (FOTO)

0

Copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Al. Roșca” din Piatra-Neamț au avut parte de o zi minunată de Sfântul Nicolae.

Momentele deosebite au fost asigurate prin implicarea directă a prim-vicepreședinților PSD Neamț, deputatul Ciprian Șerban și prefectul Adrian Niță, precum și a echipei social-democrate din Piatra-Neamț. Copilașii au mers la un loc de joacă special amenajat pentru vârsta lor, unde au cântat, s-au jucat și au primit daruri.

Cu fiecare copil pe care îl facem fericit ne îmbogățim inimile. Așa am simțit, astăzi, în mijlocul minunaților copii de la Centrul Școlar pentru Educatie Incluziva „Al. Roșca”, unde printre chiote de bucurie, străluciri de râset pur și cristalin în priviri și multă veselie am deschis cutia magică a sărbătorilor de iarnă.


Împreună cu colegii mei din organizația PSD Piatra-Neamt și Adrian Niță, prefectul județului Neamț, am trăit, alături de acești copii speciali, care ne învață de fiecare dată ce înseamnă puterea unui suflet candid și deschis, momente pline de duioșie ce ne vor rămâne în amintire multă vreme.

Este o binecuvântare să uităm puțin de freamătul cotidian și să ne pierdem câteva momente în lumea miraculoasă și plină de culoare și voie bună a copiilor.

a declarat deputatul Ciprian Șerban

Este una dintre acțiunile de suflet pe care le desfășurăm luna aceasta, în cadrul campaniei „De Crăciun, Împreună”.

Fiți la curent cu Faptele Bune! Și, dacă inima vă îndeamnă, fiți alături de noi și de președintele Daniel Vasilică Harpa în această campanie generoasă.

Împreună, păstrăm magia Crăciunului!

transmit social-democrații nemțeni.

FOTO: PSD NEAMT

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate