A trecut la Domnul bibliotecarul și ziaristul Ion Asavei

1

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț regretă trecerea la cele sfinte a lui Ion Asavei (24 iunie 1950 – 6 noiembrie 2023), cel care a slujit timp de 46 de ani Biblioteca Orășenească Bicaz, și transmite sincere condoleanțe familiei!

Ion Asavei s-a născut la 24 iunie 1950 în satul Bistricioara, comuna Ceahlău. Din cauza construirii barajului hidroenergetic de la Bicaz, familia lui a fost strămutată în satul Bradu, comuna Grințieș, pe când Ion Asavei era în clasa a III-a. A continuat cursurile în Grințieș, iar apoi a învățat la Liceul Teoretic Borca, pe care l-a absolvit în 1969. După satisfacerea stagiului militar obligatoriu, Ion Asavei a urmat cursurile Școlii Postliceale de Biblioteconomie București, pe care le-a încheiat în anul 1973. A fost repartizat la Biblioteca Județeană Neamț, care avea însă posturile blocate și a fost nevoit să accepte să lucreze la Biblioteca Orășenească Bicaz, de unde s-a pensionat în anul 2019.

În paralel cu activitatea de bibliotecar, Ion Asavei s-a consacrat picturii, dar mai ales jurnalisticii. A fost redactor la „Monitorul de Neamț“ încă de la înființarea acestuia, în anul 1996. A mai colaborat la „Telegraful“, „Gazeta de Bicaz“, „Răcnetul Carpaților“, „Moftul Neamțului“, „Piatra Corbului“, „Revista Valea Muntelui“.

A publicat volumul de versuri „Joc de cuvinte“, Editura Sensul Piatra-Neamț, 2019 și este coautor al volumului „Orașul mării dintre munți – Bicaz 400: album aniversar“, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2011.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Velisar Iancu spune

    Încă o mare valoare spirituală a jud Neamţ ne părăseşte… Dumnezeu să-L odihnească în pace!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate