DNA, la voi se doarme? Drumul de la ”harneala” PNL la firma care a încasat milioane de la ApaServ

1

După cum știe toată lumea, PNL Neamț urlă ca din gura de șarpe despre pierderile financiare ale firmei ApaServ. La ora actuală, conform raportului contabil semestrial de la 30.06.2023 societatea ApaServ înregistrează o pierdere de 7.577.791 lei.

Ce nu știe toată lumea și se pare că a scăpat din vedere și celor de la DNA este modul în care ApaServ a pierdut un proces civil cu o asociere de firme și în mod total miraculos, instanța a decis că ApaServ trebuie să dea firmelor reclamante 6.876.819 lei.

Cum a fost pierdut procesul de către ApaServ? DNA ar trebui să se dea puțin jos din patul în care doarme și să ne spună, căci fabuloasa sumă de care a fost deposedată compania de apă a fost pierdută după ce unii de la ApaServ nu au depus în termen actele la apel, după ce la prima instanță compania a mers pe burtă.

Cine a încasat aproape 7 milioane de lei de la compania de apă printr-o decizie a unei instanțe civile? O asociere de două firme. Una dintre ele se numește Vlanda Company SRL din Roman și se regăsește în declarația de avere a senatorului PNL Neamț, Tapu Eugen Nazare.

Așadar dragi nemțeni, când mai auziți de la PNL ”harneala” cu ApaServ, firma falimentară a PSD, să întrebați cum de a încasat tocmai de la firma PSD aproape 7 milioane de lei asocierea de firme din care face parte firma familiei senatorului PNL Neamț, Țapu Eugen Nazare?

Acesta este senatorul PNL de Neamț, Țapu Nazare, venit să protesteze contra ApaServ în fața Consiliului Județean Neamț după ce firma soției sale a câștigat mormane de bani de la ApaServ în urma unui proces cel puțin dubios.

Nu știm ce tupeu poate avea un asemenea om să vină să plângă de mila nemțenilor care nu au apă, în timp ce firma de familie încasează sume fabuloase de bani chiar de la compania de apă. Dacă te uiți cum stă îngândurat la nevoile oamenilor, nici nu zici că are mii de metri pătrați de terenuri, case și chiar o rezervă de aur în lingouri de 1 kilogram (1.000 de grame). Ia spuneți voi, dragi nemțeni, care dintre voi mai aveți acasă lingouri de aur?

Mai sus este doar un exemplu din lista de afaceri cu rețele de apă și canal făcute în Neamț de firme ce sunt deținute direct sau prin interpuși de oameni din PNL Neamț, cei cu ”harneala” cu compania ApaServ care e cea mai rea de pe lume, cel mai prost administrată, cea mai falimentară, iar prin spate de fapt ei încasează mormane și au acasă lingouri de aur de 1 kg.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Zoe ceausescu spune

    Când o să scăpăm de PNL și PSD o sa fim Români

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate