Șase goluri sub Pietricica. Ceahlăul s-a ținut tare, dar Universitatea Cluj a câștigat meciul de cupă, în play-off

0

A fost spectacol pe stadionul de la Piatra-Neamț astăzi în meciul de cupă – play off dintre Ceahlăul și Universitatea Cluj. Chiar dacă scorul final a fost 2 – 4 pentru oaspeți, Ceahlăul a avut un joc bun și s-a descurcat onorabil în fața unui competitor redutabil.

Cu lovitura de începere la ora 17.00, prima repriză a fost fără mari emoții, încheindu-se cu scorul 0 – 0.

Lucrurile s-au schimbat în repriza a doua, cu golul lui Dragoș Tescan, U Cluj, în minutul 49.

Ceahlăul a egalat în minutul 61, prin golul lui Mario Petkov.

În minutul 80, Universitatea Cluj înscrie din penalty, prin Dan Nistor și imediat, în minutul 82, prin Ianis Stoica.

Ceahlăul își revine în minutul 84 prin golul lui Patrick Petre, dar partida a fost deja pierdută de galben – negri în minutul 89 prin golul lui Ianis Stoica de la Universitatea Cluj.

Astfel, oaspeții de la Universitatea Cluj au fost declarați câștigători, însă nu trebuie să trecem cu vederea faptul că Ceahlăul a avut un joc frumos și, cu siguranță, multe lecții de învățat pentru viitor.

Gol Dragoș Tescan, U Cluj:

Gol Mario Petkov- Ceahlăul:

Gol Dan Nistor – U Cluj, penalty:

Video: Religia Sportului

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate