Depistați în flagrant de polițiștii nemțeni – abateri grave

0

La data de 28 august a.c., în jurul orei 13:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz, au identificat în localitatea Ceahlău, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din Ceahlău, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe și fără permis de conducere.

***

La data de 28 august a.c., în jurul orei 15:50 polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic, pe DN 15B, în localitatea Timișești, un autoturism care tracta o remorcă pe care se afla un alt autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din Republica Moldova, care se deplasa cu viteza de 97 km/h, fără a deține permis de conduce corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului condus.

***

În noaptea de 29 august a.c., în jurul orei  00:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, au identificat în localitatea Valea Ursului, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din Valea Ursului, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate