Pitoreasca localitate Bodești a îmbrăcat straie de sărbătoare. Joc și voie bună la Ziua Comunei (FOTO/VIDEO)

0

Astăzi, 20 august, comuna Bodești a îmbrăcat straie de sărbătoare.

Cu prilejul zilei comunei, Primăria și Consiliul Local au pregătit multe surprize pentru localnici la evenimentul organizat pe stadionul din Bodești, alături de invitați precum Constantin Bahrin, Laurențiu Marian, Manuela Pohoață, Mihaela Gurău, Codruța Filip, Misha, Ansamblul Folcloric „Comorile Neamțului” și fiii satului. Seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

Sărbătoarea Bodeștiului a debutat cu un Te Deum oficiat de preoții comunității. Pe scenă au urcat alături de primarul comunei Bodești, Marinel Barna, și reprezentanți ai autorităților locale și județene, printre care s-au numărat președintele CJ Neamț, Ion Asaftei, prefectul de Neamț, Adrian Niță, vicepreședintele CJ Neamț, Adrian Păduraru, inspectorul școlar general Florentina Moise, directorul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, Carmen Nastasă.

„Mă bucur enorm că sunt în mijlocul dumneavoastră.  (…) Îi felicit pe cei din primărie și consiliul local pentru organizare, sunt sigur că va fi un moment de petrecere, un moment festiv, adevărat. E foarte important că am început această festivitate cu o slujbă oficiată de preacucernicii părinți, lângă o asistență numeroasă care a venit pentru dumneavoastră să vă onoreze și dumneavoastră ne onorați pe noi din plin.

E un moment de răscruce pentru omenire, trăim vremuri de netrebnicie, din nefericire. Este o ofensivă teribilă asupra ceea ce înseamnă ființa noastră națională.(…)

Nu în ultimul rând, această mizerie ordinară care înseamnă droguri, din nefericire în rândul unor tineri. În jurul nostru este un război crunt. Să dea bunul Dumnezeu să fie teritoriul național apărat de orice necaz din afară care ne-ar aduce mari prejudicii și mare suferință.(…)

Aș vrea să înțelegeți că aici este un grup de oameni care lucrează în beneficiul dumneavoastră, chiar dacă în anumite medii apar anumite informații care mai de care mai manipulatoare. Suntem aici să ne facem treaba. De asta este bine să nu vă lăsați manipulați de unii sau de alții. E o grupare gălăgioasă care vrea să vă distragă atenția și să vă împingă subliminal în altă direcție. Avem un an bun și vom avea anul viitor un an și mai bun. Petrecere frumoasă și cu Dumnezeu înainte!”, a declarat președintele CJ Neamț, Ion Asaftei.

„Mă bucur să fiu astăzi aici alături de dumneavoastră, aveți o comună frumoasă, sunteți oameni gospodari. Vă felicit pentru asta. Permiteți-mi să vă adresez cele mai frumoase urări, mulți ani frumoși, binecuvântați și trainici în toate cele bune. Domnule primar, felicitări pentru organizare și pentru modul în care vă implicați pentru a implementa proiecte în comunitatea dumneavoastră. Vă doresc tuturor o sărbătoare frumoasă și la mulți ani!”, a declarat vicepreședintele CJ Neamț, Adrian Păduraru.

Am avut onoarea să particip la sărbătorile dedicate zilelor comunei Bodești, un tărâm pitoresc așezat pe malurile Cracăului. M-am simțit inspirat văzând cum această comunitate, sub conducerea dedicată a primarului Barna Marinel, se transformă treptat într-o așezare modernă, fără a-și pierde esența și tradițiile. Îi felicit pe toți cei implicați pentru efortul și pasiunea lor în a face din Bodești un exemplu de dezvoltare, o comunitate prosperă! Locuitorilor acestei frumoase comune le doresc toate cele bune și mult succes în toate proiectele viitoare!”, a declarat prefectul de Neamț, Adrian Niță.

Cu ocazia acestei sărbători importante, au fost premiați copiii cu rezultate deosebite din comună, dar și seniorii satului, mai exact cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate