Maica Elisabeta (Safta) Brâncoveanu, ctitoră de spital și de biserici, pomenită la Mănăstirea Văratec

Astăzi, 11 august, la Mănăstirea Văratec din județul Neamț a avut loc slujba de pomenire și comemorare a cuvioasei schimonahii Elisabeta Brâncoveanu, la 166 de ani de la trecerea la cele veșnice, cu evlavie și recunoștință amintindu‑ne de cea care a fost doamna filantropiei românești și maica mângâierii sufletelor celor necăjiți, cea care a dus mai departe numele Sfinţilor Mucenici Brâncoveni prin jertfa ei de o viață, informează Ziarul Lumina.

Safta (Elisabeta) Brâncoveanu a fost o domniță moldoveancă, băneasă, care s-a ocupat în mod deosebit de filantropie și viața duhovnicească, prin ctitorirea și restaurarea de edificii social-filantropice și bisericești. Este cunoscută publicului larg ca băneasa Safta Brâncoveanu, soția ultimului dintre Brâncoveni, banul Grigore Brâncoveanu (1767-1832), ctitoră a Spitalului Brâncovenesc din București, și ca schimonahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu din mănăstirea Văratec, Neamț.

În jurul anului 1840, Safta Brâncoveanu, rămasă singură după decesul soțului în 1832 și neavând copii, a intrat în monahie și apoi, la scurt timp, în schimonahie în soborul mănăstirii Văratec, unde fusese călugărită și mama sa.

Schimonahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu a murit în anul 1857 în chilia sa din mănăstirea Văratec, fiind îngropată, după cum și-a dorit, „afară în curtea bisericii”. Osemintele sale se găsesc astăzi în osuarul de sub altarul bisericii Adormirea Maicii Domnului din mănăstire.

Despre Safta Brâncoveanu puteți citi un amplu articol aici – click, cu declarațiile academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici, descendent din vechea familie boierească a Bălăcenilor, strămoșii săi având legături de sânge cu familia Brâncovenilor.