Se toarnă stratul final de asfalt pe strada Mihai Viteazul – Restricții rutiere în Piatra-Neamț

0

În condițiile în care și vremea o va permite, miercuri, 9 august, vor începe lucrările de turnare a stratului final (de uzură) de asfalt pe strada Mihai Viteazul. Operațiunea este programată a se desfășura pe o perioadă de patru zile, până sâmbătă, 12 august inclusiv. Asfaltarea se va executa începând din zona Sălii Polivalente, până la intersecția cu strada Petru Rareș (după podul din zona Orion, peste Cuejdi), după un program zilnic, cuprins între orele 07.00 – 18.00.

Pentru participanții la trafic este important de reținut că lucrările se vor desfășura pe tronsoane, cu restricții temporare de circulație de câte 4 ore impuse pentru întărirea stratului de asfalt. Atunci când lucrările se vor executa în zonele de intersecție cu străzile adiacente (Mihai Stamatin, Aleea Ulmilor, 1 Decembrie 1918, str. Valea Albă, Aurorei, Aleea Tiparului și bretelele rutiere de la cele două poduri), circulația auto va fi deviată.

Proprietarii mașinilor sunt rugați să nu își parcheze autoturismele în zona lucrărilor, pentru a permite utilajelor să efectueze nestingherite operațiunea de asfaltare.

Pe parcursul desfășurării lucrărilor, Poliția Locală va asigura fluidizarea traficului.

informează Primăria Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate