(NEAMȚ) Un angajat al Ocolului Silvic a murit în timpul serviciului – au fost informați și reprezentanții ITM

0

La data de 3 august a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați prin apel de urgență, de către un bărbat de 54 de ani, cu privire la faptul că un angajat al Ocolului Silvic Pipirig a decedat, pe raza parcului Vânători.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba despre un bărbat de 54 de ani, din Pipirig.

Bărbatul nu mai prezenta semne vitale, iar cadrele medicale au constatat decesul.

Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.

Totodată, au fost informați reprezentanții ITM Neamț.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă, a transmis Inspector Ramona Ciofu – IPJ Neamț.

Din informațiile primite se pare că în timp ce desfășura activități de prelucrare a lemnului, bărbatul a acuzat o stare de rău iar la scurt timp a decedat.

Condoleanțe familiei!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate