(ULTIMA ORĂ) Se închide accesul rutier pe DN 15D Piatra-Neamț – Roman. Restricții de tonaj pe DN 2
Conform ultimei hotărâri din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, întrunit în această seară, și ținând cont de avertizarea meteorologică Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, s-au decis următoarele:
Se închide traficul auto pentru toate categoriile de autovehicule, cu excepția autovehiculelor care asigură intervenția în situații de urgență, pe sectorul de drum de drum DN 15D Piatra Neamț – Roman, începând cu data de 5 aprilie, ora 22.00.
De asemenea, se restricționează traficul auto pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția autovehiculelor care asigură intervenția în situații de urgență, pe sectorul de drum DN 2 Secuienii Noi (limita cu județul Bacău) – Nisiporești, începând cu data de 5 aprilie, ora 22.00.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Petrodava” al Județului Neamț va transmite mesaj RO ALERT pentru localitățile aflate sub incidența codului portocaliu.
Starea drumurilor cu probleme, la ora 21.30:
DJ 208G Ștefan cel Mare-Dragomirești, închis
DJ 208B Simionești-Săbăoani, închis
DJ 158 Români-Secuieni, închis
DJ 207C Ion Creangă-Valea Ursului, închis
DN 15D Piatra Neamț-Roman, se circulă cu dificultate
DN 2 Nisiporești, se circulă cu dificultate
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)