Activități nocturne. Derapaj (la propriu) în parcarea unui centru comercial din Piatra Neamț

0
Imagine ilustrativă

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au observat, în parcarea unui centru comercial, din Piatra Neamț, un autoturism, care a adoptat un comportament agresiv, prin realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire şi s-a procedat la legitimarea conducătorului auto, un tânăr de 20 de ani, din Cândești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta are permisul de conducere reținut.

De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat, pentru a-l conduce, de un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, din Piatra Neamț, care se afla în autoturism în calitate de pasager, deși cunoștea faptul că acesta are permisul de conducere reținut.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate