Copii cu care ne mândrim – elevii școlii din Girov au făcut performanță la faza națională a competiției „Prietenii Pompierilor”

0

În perioada 27 – 30 mai 2022, elevii Școlii Gimnaziale „Prof. Gheorghe Dumitreasa” din comuna Girov au participat, în calitate de câștigători ai fazei județene, la Etapa Națională a Concursului Tehnic Aplicativ Sportiv „Prietenii Pompierilor” desfășurat la Satu Mare.

Echipajul de fete, coordonat de dna dir. Prof. Lisenche Mihaela, a obținut locul III, iar echipajul de băieți, coordonat de dl. prof. Bordei Cristian, a obținut locul I și dreptul de a reprezenta România la Etapa Internațională a Concursului Tinerii Pompieri ce se va desfășura la Celje, Slovenia, în perioada 17 – 24 iulie 2022.

Rezultat este o încununare a efortului depus în antrenamente și competiții anterioare.

Menționăm că în anul 2014 s-a obținut locul II, iar în anul 2018, locul III cu ambele echipaje. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea Primăriei Girov, a șefului SVSU Girov și a sponsorilor care au ajutat cele două echipaje: dl. dr. ing. Vasile Pop Silaghi – Bussines Agro Consulting SRL, dna director Brândușa Andronic – Prodprosper SRL. La faza județeană, elevii au fost sprijiniți de TCE 3 Brazi.

Felicitări tuturor!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate