Incendiu la o groapă ilegală de gunoi, în zona Văleni din Piatra-Neamț (FOTO)
Astăzi, 23 martie, a izbucnit un incendiu la o depozitare ilegală de deșeuri constituită pe un teren privat, din cartierul Văleni, municipiul Piatra Neamț.
La fața locului s-au deplasat echipajele Poliției Locale Piatra Neamț – Compartiment Protecția Mediului și Biroul Ordine Publică, acestea asigurându-se că, până la sosirea pompierilor focul nu se extinde și la locuințele învecinate, în zonă fiind multe deșeuri și vegetație uscată.
Urmează ca ISU Neamț să stabilească cauza incendiului care, cel mai probabil, a pornit de la o țigară.
Pentru a se limita astfel de incidente, reamintim că potrivit Regulamentului de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț (HCL 228/2021) ”proprietarii de imobile și terenuri au obligația să le împrejmuiască corespunzător, în condițiile stabilite de autorizația de construire și să asigure o permanentă stare de curățenie a acestora; au obligația să încheie contracte cu operatorii de salubritate, să colecteze și să depoziteze deșeurile menajere numai în europubele sau în locuri special amenajate” (art. 1, pct. ”c” și pct. ”g”).
De asemenea, ”le este interzisă arderea resturilor de vegetație și menajere în curți, pe străzi, în containere și alte recipiente de colectare a gunoiului, pe spațiile verzi aparținând domeniului public și privat al municipiului, în parcuri ori în alte locuri publice” (art. 2, lit. ”c”).
Pentru încălcarea articolelor sus menționate sancțiunile contravenționale pot ajunge până la 2.500 de lei.
a transmis Poliția Locală Piatra-Neamț