5 zile libere pentru activități de voluntariat în criza umanitară a refugiaților ucraineni
Un memorandum intern semnat de vicepreședintele Senatului României, Alina Gorghiu, a fost aprobat astăzi, 7 martie, în cadrul Biroului Permanent al Senatului, notează presa centrală. Prin acest document se arată că angajaţii Senatului ar putea beneficia de 5 zile libere pe lună dacă se implică în activităţi de voluntariat în beneficiul refugiaţilor ucraineni.
În propunerea din memorandum se arată:
„Senatul României să vină în sprijinul autorităților, în această perioadă de criză umanitară, prin oferirea de zile libere angajaților care doresc să se implice în activitățile de voluntariat dedicate asistenței și preluării refugiaților.
Angajații Senatului care vor desfășura activități de voluntariat vor putea beneficia de maxim 5 zile libere plătite pe lună, pe perioada crizei umanitare generate de atacurile militare din Ucraina. Zilele libere vor fi acordate în baza unui document doveditor al activității de voluntariat desfășurate (va fi decis în urma consultărilor cu autoritățile locale).”
967-masura_-zile-libere-pentru-voluntariat-07-03-2022-docx_61616800