Luptător SAS din Neamț, scrisoare către elevi: „Deși pare surprinzător, să știți că și eu am fost copil”

1


În fiecare an, la data de 30 ianuarie, se celebrează ,,Ziua Internaţională pentru Nonviolenţă în Școală”. Anul acesta, polițiștii de siguranță școlară, împreună cu cei din cadrul structurilor de investigații criminale, relații publice, ordine publică și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au ales să transmită elevilor un mesaj inedit, pornind de la experiențele trăite pe propria piele.

Timp de 5 zile, polițiștii de siguranță școlară au desfășurat alături de elevi, în mai multe unități școlare din județul Neamț, activități sportive cu scopul de a conștientiza efectele violenței manifestate în școală, identificarea modalităților de rezolvare a conflictelor prin comunicare nonviolenă, dezvoltarea abilităților și a motivației de relaționare.

Totodată, un luptător al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, le-a transmis elevilor propriile experiențe, sub forma unei scrisori adresată acestora, pe care o prezentăm în cele ce urmează:

”Dragi elevi,

Deși pare surprinzător, să știți că si eu am fost copil și am trăit pe propria piele situațiile tensionate din curtea școlii sau din fața blocului. Chiar dacă vremurile s-au schimbat, sunt convins că trăirile mele sunt aceleași cu ale voastre.

De mic, am ales să trec pragul unei săli de sport, în cazul meu de arte marțiale și am înțeles după mulți ani de practicare a acestui sport, că nu doar corpul meu a devenit mai puternic, ci și mintea mea a devenit mai sănătoasă.

Aflat în mijlocul unui conflict, am ales să nu rănesc prin gesturi sau cuvinte, ci să îmi pun forța în slujba binelui. Un pumn sau o vorbă jignitoare nu te va face să te simți nici mai puternic, nici mai bun, nici mai prietenos.

Înțeleg perfect cuvintele lui Mahatma Gandhi “Nonviolența este arma celor puternici” și îmi doresc ca, în momentele tensionate în care o răbufnire pare cea mai la îndemână armă, să alegeți să fiți puternici!”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. rares vasile spune

    Mai bine ii pui sa citeasca Fundatia lui Asimov….acolo se spune ca „violenta este ultimul refugiu al celor incompetenti”. Desi marlanii cu BMW si ceafa lata plus 3 clase au impresia ca e pe dos…….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate