Blejnar Sorin, urmarit penal pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă BLEJNAR SORIN, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în perioada mai 2011 – iulie 2012, învinuitul Blejnar Sorin a acordat sprijin grupului infracțional organizat care a inițiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea, de la plata accizelor aferente, a unor cantităţi de motorină comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.
La data de 17 iulie 2012, învinuitului Blejnar Sorin i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
La aceeaşi dată s-a dispus, faţă de învinuit măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)
Panem et Circenses
MANANC SI…RAD.
MANANC!