Cum puteți evita o tragedie – Sfaturile pompierilor nemțeni
Pompierii nemțeni reamintesc cetățenilor regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la instalarea şi exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:
- coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate.
- în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile.
- coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.
- coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
- se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
Respectarea regulilor privind apărarea împotriva incendiilor pot evita producerea unor situații în care este pusă în pericol viața și bunurile materiale.