(VIDEO) Cosmin Ghercă, din Roman, pe scena SuperStar. Cu recomandările juriului, merge mai departe în competiție
Cosmin Ghercă are 22 de ani, este din Roman, județul Neamț, și are planuri mari pentru viitor. Visează la o carieră în industria muzicală pentru care spune că s-a pregătit foarte mult.
Cosmin Gherca a urcat, plin de emoție pe scena concursului, însă a demonstrat că are toate calitățile necesare pentru a trece în etapa următoare. Melodia pe care a interpretat-o tânărul se numește All of me și aparține lui John Legend. Juriul i-a oferit 3 de DA și va continua în competiție, cu recomandările primite.
Cosmin provine dintr-o familie profund religioasă, tatăl lui obișnuind să participe la pelerinaje în Bosnia. La rândul său, Cosmin este un om credincios și pune preț pe valorile religioase: „Am văzut oameni vindecați, iar asta m-a făcut să cred în Dumnezeu”, susține tânărul.
Deși a dorit să urmeze cursurile unui seminar, a ales, totuși, calea muzicii. Această competiție îi poate oferi o platformă de lansare în industria muzicală.