Băsescu va sfârşi răpus de aroganţa PDL sau nu?

5

Pentru început să lămurim faptul ca USL a dat peste cap toate contoarele democratice din Europa, depăşind cu mult orice viteză imaginată pentru demiterea unui preşedinte într-un stat democratic. La fel de adevarat este că USL nu a făcut altceva decât să folosească eficient un cadru legislativ şi instrumente pregătite şi ţinute calde de cei de la PDL.
Totuşi aroganţa maximă impusă de PDL prin condiţia ca peste 50% dintre români să participe la vot este cea mai aberantă şi nedemocratică condiţie pe care am auzit-o vreodată. În nici un stat din Europa şi pentru curiosi se poate studia chiar şi legislaţia statelor africane nu s-a auzit de vot care să fie validat doar dacă un anumit procent din populaţie participă. Acest lucru s-a inventat şi există doar în Romania şi poate nici asta nu ar fi o problema gravă la câte anomalii legislative avem, dar nu este absolut deloc corect să ceri condiţii de demitere care nu au fost valabile şi la alegere.
Pe scurt, dacă românilor le-a mai rămas un dram de minte, vor ieşi masiv la vot şi vor da o lecţie dură de sancţionare a aroganţei politice.

Rugăm toţi cititorii noştri să meargă la vot. Să voteze cu preşedintele dacă le e greaţă de USL sau să spună DA la demitere dacă sunt scârbiţi de aroganţa PDL.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. nationalistu` spune

    V-am spus ca nu scapam asa usor de dracu. V-ati bucurat prea devreme.Nu si-au terminat stapanii Romaniei treaba cu satana.Mai au sa ne bage pe gat niste avioane,sa termine talharia de la Rosia Montana si multe altele.Nu ca Antonescu nu ar fi la fel de obedient.Dar nu e bine inca sa-l foloseasca.El ramane de rezerva.Cand se erodeaza dracu de tot.GOD BLESS AMERICA.

  2. Leo Taxil spune

    Nu e corect sa-l suspendam pe Basescu fara a utiliza si o funie.

  3. marius spune

    In Romania noastra draga si frumoasa, de veacuri, „Domnitorul” a sfarsit-o cu ajutorul si sprijinul nemijlocit al”boierimii”.
    I se spunea tradare,acum se cheama traseism,oricum tot Aroganta-i putem spune.
    Aroganta celor care sar din partid in partid nesocotind votul”prostimii”,cea carei-a suit acolo unde se afla vremelnic.
    DA , Basescu a cazut(va cadea)pe mana pdl-ului
    Pe mana lui alde udrea,berceanu,videanu si alti eanu sau ovici

  4. PDLPSDPLJAF spune

    Presedintele, oricare ar fi acesta, nu trebuie sa fie o marioneta in fata parlamantului. De aceea posibilitatile de demitere ale acestuia trebuie sa urmeze proceduri destul de complicate, altminteri, hai sa promovam sistemul parlamentar si vom risca sa ajungem ca fratii nostri de peste Prut, ca nu si-au putut alege presedintele timp de 2 ani.
    Miza in acest joc provocat de USL – scandalizand atata lume – nu este Basescu, ci insasi soarta institutiei Presedintiei Romaniei.

  5. terente spune

    acest prag de 50%din electorat era valabil cand votul era obligatoriu.dar votul nu mai este obligatoriu iar desteptii de la pdl cu institutiile de casa il mentin.oricum este o rusine nationala daca basescu v-a recurge la mila legii proaste.toti oamenii de buna credinta sa iasa la vot nu ca asa zic stapanii europeni si americani ci ca o reactie la batjocura tarii provocata de un xxxx insuportabil.OAMENI BUNI AM CUNOSCUT UN BETIV CARE IN ORICE CRASMA INTRA PROVOCA SCANDAL ASA E SI MARELE NOSTRU CONDUCATOR SUSPENDAT.MARINAR SPECIALST IN INCAIERAREA POPORULUI.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate