Ce i-au cerut oamenii din Mărăței primarului Andrei Carabelea (VIDEO)
Miercuri, 8 septembrie, primarul Andrei Carabelea a fost în cartierul Mărăței și a intrat în dialog cu locuitorii din zonă.
„Am fost în Mărăței și am fost întâmpinat de pietreni cu întrebări și provocări bine pregătite și documentate. Am vorbit despre probleme, despre soluții, despre planuri și despre proiecte. Am vorbit despre trecut, prezent și despre viitor. Și cred că indiferent de părerile pe care le aveau unii sau alții înaintea întâlnirii, la final a plecat fiecare împăcat, cu încredere și cu mulțumirea unei discuții constructive. M-au impresionat un domn care a pus pe hârtie mai multe probleme din zonă, dar și un adolescent din Precista care a venit emoționat ca să se convingă că voi ajunge și în cartierul lui. L-am asigurat că da, în maxim două săptămâni.”, a precizat primarul Andrei Carabelea după vizita efectuată în cartier.
Primarul a promis că va crea câte 3-5 locuri noi de joacă în Piatra-Neamț pe an, la prețuri care se ridică la aproximativ 300.000 lei bucata, pentru a respecta standardele parcului de joacă din Ștrand, de exemplu. Acesta a amintit și de o masă de tenis care a fost distrusă în locul de joacă din acea zonă și a precizat că înlocuirea acesteia costă și durează, motiv pentru care ceea ce se face din partea primăriei trebuie întreținut de cetățeni. Deși Poliția Locală are ca atribuții monitorizarea acestor locuri de joacă, primarul a precizat că este un număr limitat de polițiști locali care au mai multe atribuții și nu pot fi trimiși permanent să monitorizeze fiecare obiectiv din oraș, fiind nevoie și de implicarea cetățenilor.
S-au mai ridicat problemele canalizării care nu face față la toți consumatorii conectați, a vegetației neîntreținute, insecte, probleme cu apa la subsoluri, tinerii care se droghează, centralele dezafectate pline cu oameni fără adăpost și multe alte aspecte care creează disconfort cetățenilor. Primarul a cerut timp, însă și-a notat ceea ce au cerut oamenii care și-au pus din nou speranța, ca în fiecare an, că ceva se va schimba în bine.
”Am vorbit despre probleme, despre soluții, despre planuri și despre proiecte. Am vorbit despre trecut, prezent și despre viitor.”
Vorbiți prea mult, domnule primar!
Un oras boem… turistic… cu locuri de joaca si spatii verzi…. foarte frumos si sarac !
Nu avem prea putini politisti locali. Avem destui, dar nu patruleaza. Stau la umbra in masini in locuri laturalnice sau pandesc masini oprite neregulamentar.