FOTO/ ULTIMA ORĂ: Accident în Neamț, impact violent cu un cap de pod – Două victime, una încarcerată, potrivit primelor informații
O informare de untima oră transmisă de ISU Neamț anunță producerea unui accident rutier în comuna Bodești – sat Oșlobeni. Din primele date transmise, un autoturism a lovit un cap de pod iar în urma impactului 2 persoane au rămas blocate în autoturism.
Dinamica este în desfășurare – revenim cu un update.
Update:
S-au deplasat pompierii Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și ambulanța TIM de la Detașamentul Piatra Neamt, precum și o ambulanță 1 SAJ. La sosirea forțelor, o persoană era scoasă din autoturism, iar pentru cealaltă persoană au fost necesare manevre de descarcerare.
Update 2:
Ajunși la locul producerii evenimentului, pompierii au constatat că un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat intr-un cap de pod.
În autoturism se aflau două persoane, care au rămas incarcerate.
Conducătoarea autoturismului, în vârstă de 74 de ani, a fost scoasă din interiorul autoturismului de către cetățeni.
Pompierii, cu ajutorul mijloacelor și procedeelor specifice, au descarcerat o femeie de 53 de ani (pasager în autoturism). Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD TIM și transportată la UPU Piatra Neamț.
Cealaltă victima a fost preluată de echipajul de la SAJ.
În același timp, militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Comunicat oficial SAJ Neamț: 06.09.2021, ora 11:40, Oşlobeni, accident rutier cu o victimă sex feminin, 74 ani, diagnostic: policontuzionată prin accident rutier, traumatism articulaţie pumn stâng, traumatism hemitorace stâng; victima a fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi transportată la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P. Neamţ.
Galerie foto: ISU Neamț