Startul Ediției 32 a Festivalului de Teatru Piatra Neamț (3-12 septembrie 2021)

0

Dăm startul Ediției32 a Festivalului de Teatru Piatra Neamț pe 3 septembrie! Timp de 10 zile, spectatorii vor putea participa la 54 de evenimente, dintre care 25 de spectacole din 6 țări.

 Primul eveniment este vernisajul „Eroinele”, o expoziție a Centrului Ceh din București, care va avea loc la Muzeul de Artă Piatra Neamț, începând cu ora 16.00. Expoziția „Eroinele“ este o celebrare a curajului, dedicării și perseverenței tuturor femeilor care au sfidat cu îndrăzneală normele sociale ale vremurilor lor. Aceasta reunește portrete ale unor figuri marcante ale Cehiei și României.

 Pe lângă expoziția „Eroinele“, Muzeul de Artă Piatra Neamț va fi gazda evenimentelor „TT Talks“ și a lansărilor de carte din cadrul Festivalului.

Ziua va continua cu spectacolul companiei clujene „Texte bune în locuri nebune”, Gewalt la Darabani, care va avea loc la Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș”, de la ora 17:30.

Ne vedem apoi cu artistul Bogdan Zamfir la Sala Mare a Teatrului Tineretului, de la ora 19:30, care va susține spectacolul  În comunitatea noastră, lecture – performances în cadrul Secțiunii „Something to declare“. Prezentarea va fi urmată de o discuție cu publicul.

Seara se încheie cu spectacolul VA URMA. Pe Planeta Oglindă, de la ora 21:30, pe fațada Teatrului Tineretului.

Tot în această zi, Adina Rosetti, scriitoare și jurnalistă, va începe sesiunile Atelierului „Vreau să fiu povestitor!“ pentru copii cu vârste între 7 și 10 ani.

Vă așteptăm la Festival!

Tema acestei ediții este POSTPREZENT, o invitație la reflecție asupra acestei perioade care ne pune în situația de a ne regândi valorile și comportamentele. 

26 de spectacole | 7 țări | 55 de evenimente

Festivalul își continuă direcția curatorială, reflectată în selecția spectacolelor și evenimentelor din secțiunea națională, internațională, secțiunile „TT în Festival” și „Festival +”, adresându-se, în primul rând, comunității locale – spectatorii din orașele Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț.

Secțiunea națională reunește în special spectacole realizate pentru spații neconvenționale, în aer liber. Astfel, spații publice din cele trei orașe devin scene ale Festivalului.

Secțiunea internațională, denumită „Something to declare”, a fost regândită astfel încât să se adapteze acestui context în care mobilitatea este limitată. Artiști internaționali care activează în Belgia, Cehia, Germania, Kosovo, Moldova, Polonia și România au fost comisionați de către echipa curatorială pentru a crea o serie de lecture performances ce aduc în discuție teme ale realității globale de astăzi.

TT în festival prezintă patru montări în premieră ale unor texte originale, producții ale Teatrului Tineretului, din stagiunea „Ne vedem afară“.

Secțiunea Festival + cuprinde ateliere dedicate copiilor și adolescenților, lansări de publicații naționale și internaționale, vernisaje, proiecții de film, dezbateri, întâlniri cu artiștii în cadrul TT Talks.

Anul acesta, Festivalul acordă pentru prima dată Premiul „Cătălina Buzoianu“, celebrând astfel memoria unei regizoare de excepție, formatoare de artiști din spațiul teatral românesc, a cărei activitate din anii ‘70-’80 a marcat parcursul estetic al Teatrului Tineretului. În același timp, premiul își dorește să încurajeze solidaritatea între artiști din generații diferite și din diverse domenii artistice. Artistul Dan Perjovschi donează onorariul său (pentru realizarea, în cadrul Festivalului, a proiectului site-specific „Desen de intrare“) unui tânăr artist sau unui grup independent prezent în Festival. De asemenea, Juriul de adolescenți va acorda un premiu spectacolului considerat cel mai relevant pentru generația lor. 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate