Ședința comisiei juridice de la Consiliul Local Piatra-Neamț
Astăzi, după ce am obținut toate aprobările necesare, am participat la ședința Comisiei Juridice din Consiliul Local Piatra-Neamț unde s-au discutat câteva proiecte ce vor intra pe ordinea de zi a viitoarei ședințe de CL.
Ne interesa să vedem argumentele pro și contra la proiectul care prevede acordarea de stimulente în vederea susținerii natalității femeilor din Piatra-Neamț care nasc. Proiectul a trecut de comisie primind aviz pozitiv, iar argumentele pro și contra au fost toate de bun simț, încadrându-se în limitele unei dezbateri juridice în care fiecare parte și-a apărat interesul politic din spatele votului.
Dacă la alte comisii la care am mai avut ocazia să participăm în decursul timpului am rămas cu o impresie de lipsă totală de competență și am văzut oameni care băteau câmpii, se pare că în această comisie juridică partidele și-au trimis oameni care știu pe ce lume sunt și nu deviază de la scopul prezenței lor în comisie.
Mulțumim membrilor Comisiei Juridice care au acceptat prezența noastră la ședință.