NEAMȚ: Incendiu puternic într-o gospodărie – Proprietara a ajuns la spital cu arsuri

0
Imagine ilustrativă

Aseară, prin apel la 112, în jurul orei 21:30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărescă din comuna Cordun.


La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Roman, voluntari din cadrul SVSU Cordun și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.


La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe gospodărești care avea un perete comun cu locuința, cu posibilitatea propagării la întreaga clădire.


Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars aproximativ 40 mp din acoperișul anexei gospodărești (bucătărie de vară), 2 mp din acoperișul locuinței, obiecte de mobilier, materiale textile și alte bunuri aflate în bucătăria de vară.


Proprietara locuinței, în vârstă de 58 de ani, a suferit arsuri. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SAJ, ulterior fiind transportată la CPU Roman.


Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui aparat de gătit (aragaz) lăsat nesupravegheat.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate