[APEL UMANITAR] Este nedrept cât suferă acest băiat…niciun părinte nu ar trebui să-și vadă copilul luptând pentru o viață care nici bine nu a început [NEAMȚ]

0
Bogdan

Despre cazul tânărului Bogdan Rusu (originar din comuna Români, jud. Neamț) diagnosticat cu o formă agresivă de osteosarcom am scris în luna martie 2019 și din nou în decembrie 2020 (articolele pot fi citite aici și aici – click).

Nedreptatea îmbracă deseori cele mai crude forme iar despre acceptarea situației nici nu poate fi vorba, nu atunci când viața unui tânăr se presupune că abia acum ar trebui să înceapă cu adevărat.

În urmă cu 2 ani, la vârsta de 17 ani, Bogdan a trecut printr-o operație extrem de complexă efectuată la Viena pentru îndepărtarea tumorii și înlocuirea osului afectat cu o proteză din titan, asta după ce chimioterapia clasică a eșuat în a opri evoluția cancerului. Au urmat sute de ore de fizioterapie și dureri cumplite dar într-un final părea că lupta a fost câștigată, iar Bogdan și-a urmat visul, intrând în rândul studenților Facultății de Automatică și Calculatoare din Iași.

Uneori pare că nimic din ceea ce e frumos nu durează

Un an mai târziu, mai precis în luna decembrie a anului trecut, ultimele investigații au arătat apariția unor metastaze la nivel pulmonar. A urmat o nouă intervenție chirurgicală și iată că acum situația s-a agravat odată cu apariția altelor noi. Medicul curant a decis schimbarea schemei de tratament însă costurile sunt uriașe, aproximativ 11.000 lei pe lună. În mod evident(!), aceste medicamente nu sunt compensate în România iar familia nu are posibilitatea financiară de a susține această terapie.

În fața unui sistem medical impotent care la noi, în România, pare să funcționeze mai mult pe principiul selecției naturale, singura șansă a lui Bogdan rămâne ca oamenii, cei care înțeleg cruzimea unei existențe și așa efemere (poate părinți la rândul lor) să ofere câte puțin din ce au.

Bogdan a trecut pragul dintre adolescență și maturitate susținând o povară pe care nimeni nu ar trebui să o poarte. Merită și el, ca orice ființă care vine pe această lume, să își ducă la capăt visul, să treacă prin fiecare etapă a vieții, să se îndrăgostească, să devină poate într-o bună zi la rândul lui părinte. Mai avem încă timp să rescriem povestea vieții lui astfel încât finalul să fie unul fericit, nu doar un final timpuriu.

Cazul a intrat de mult timp în atenția Monicăi Sofron, reprezentanta Asociației Umanitare Codrin care, prin implicarea continuă de necontestat, considerăm nu mai are nevoie de nicio prezentare:

„Este ceva ce nu s-a măsurat niciodata….intinderea SPERANȚEI!”

Haideți alături de noi în continuare să îi dăruim șanse la viață lui Bogdan, luptătorul nostru adolescent căruia cancerul osos i-a schimbat tinerețea în totalitate: l-a ținut ultimii ani numai prin spitale, în țară și la Viena, l-a facut să își piardă un picior și să aibă acum o proteza de titan, i-au aparut metastaze pulmonare, infecții …. dar nu l-a facut să își piardă speranța că totuși va învinge această luptă…că va termina și el Facultatea de Automatizări și Calculatoare…că va lucra … că se va îndrăgosti…că va avea o familie…și va trăi fericit până la adânci bătrâneți!!! Acum începe o nouă luptă pentru Bogdan ca să învingă din nou cancerul….căci metastazele pulmonare i-au crescut mult în dimensiune, și pentru a încerca sa stopeze această evoluție galopantă medicul de la Viena i-a schimbat tratamentul și i-a recomandat STIVARGA pentru 2 luni de zile…dar din păcate acest tratament nu este compensat pentru OSTEOSARCOM cum are Bogdan ci doar pentru cancer hepatic…și tratamentul costă 10.800 lei/lună.

Mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au fost alături și care ce au facut ca Bogdan să poată lupta și trăi până acum și vă rugăm să îi fiți alături în continuare…bănuț cu bănuț…îi dăruim ZILE …îi dăruim SPERANȚAĂ!! Bunul Dumnezeu are planuri neștiute și nebănuite cu noi toți…Părinții i-au dat viață…dar dumneavostră puteți să îi dați ZI cu ZI…și fiecare dintre aceste zile este neprețuită pentru Bogdan!

Ne dorim să credem că și de această dată acest mesaj va ajunge către oamenii cu suflet și că peste mulți ani Bogdan își va aminti de aceste momente așa cum ne amintim uneori doar frânturi dintr-un vis urât.

Cei care pot susține financiar costurile tratamentului care i-ar putea salva viața o pot face în contul deschis de Asociația Umanitară Codrin:

RUSU STEFAN-BOGDAN

RO92BTRLRONCRT00U022331F

ASOCIATIA UMANITARA CODRIN, CUI 15314206

Documentele medicale justificative pot fi puse la dispoziție de către familie, la cerere (numar contact familie: 0767311242).

Astăzi, în acest moment, viața lui Bogdan stă în mâinile noastre…

Astăzi, în acest moment, viața lui Bogdan stă în mâinile noastre…

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate