După vaccinare, monitorizarea se face doar pentru 30 de zile. Cum se raportează reacțiile adverse
Vaccinurile fac obiectul unor monitorizări permanente, pe o perioadă de 30 de zile de la administrare, transmite DSP Neamț într-un comunicat de presă.
Prin raportarea reacțiilor adverse post-imunizare este posibilă identificarea rapidă de noi informații referitoare la siguranță.
Este încurajată raportarea reacțiilor adverse suspectate în urma administrării vaccinurilor COVID-19. Acestea includ orice posibile reacții adverse menționate sau nemenționate în prospectul vaccinului.
Ca toate vaccinurile, vaccinurile COVID-19 pot provoca reacții adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele. Apariția acestor reacții adverse reprezintă modul de manifestare a organismului față de vaccin.
Pentru a raporta o reacție adversă suspectată la un vaccin COVID-19, se poate utiliza una din următoarele modalități:
•raportarea online a reacțiilor adverse la vaccinurile COVID-19, disponibilă prin accesarea linkului:
https://covid19.anm.ro/
•accesarea QR-codului pentru raportarea reacțiilor adverse la vaccinurile COVID-19, disponibil prin accesarea linkului: https://covid19.anm.ro/
• fișa pentru raportarea unei reacții adverse la vaccin COVID-19 este disponibilă prin accesarea linkului:
https://www.anm.ro/medicamente-de-uz-uman/farmacovigilenta/descarca-pdf-pentruraportarea-uneireactii-adverse-covid-19/
Fișa se tipărește, se completează cu informații cât mai exacte și se transmite către ANMDMR prin poștă /
fax / e-mail utilizând următoarele date de contact:
– Adresa poștala: Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Str. Mr. Ștefan Sănătescu nr. 48, Sector 1, 011478, București, România;
– Fax: +40 21 316 34 97
– E-mail: [email protected]
Citiți cu atenție Prospectul vaccinului care v-a fost administrat.
Prospectele vaccinurilor COVID-19 sunt disponibile pe site-ul www.anm.ro, secțiunea Vaccinare COVID-19:
https://www.anm.ro/medicamente-de-uz uman/farmacovigilenta/informatii-vaccinuri-covid-19/.
La raportarea reacțiilor adverse, trebuie furnizate următoarelor informații, astfel încât raportul de reacție adversă să fie valid:
• informații referitoare la persoana care a experimentat reacția adversă – inițiale nume, vârsta, greutatea, sexul;
• descrierea în detaliu a reacției/reacțiilor adverse apărute;
• denumirea comercială a vaccinului COVID-19 suspectat că a cauzat reacțiile adverse;
• data administrării primei doze și/ sau a celei de a doua doze (rapel) ;
• numărul de lot al vaccinului administrat (disponibil pe ambalaj și/ sau adeverința de vaccinare);
• orice alte medicamente administrate concomitent aproximativ în aceeași perioadă (inclusiv alte vaccinuri, tratamente pentru afecțiuni cronice, medicamente eliberate fără prescripție medicală sau suplimente alimentare);
• orice altă afecțiune de care suferă persoana care a experimentat reacția adversă (inclusiv istoric medical relevant, dacă este cazul);
• date despre persoana care raportează, pentru ca autoritățile să o poată contacta în cazul în care este necesară obținerea de informații suplimentare despre reacția adversă suspectată.
Informații suplimentare despre modalitatea de raportare a reacțiilor adverse către ANMDMR sunt disponibile în Ghidul cu întrebări și răspunsuri pentru publicul larg privind reacţiile adverse apărute după administrarea vaccinurilor COVID-19, accesibil la linkul: https://www.anm.ro/_/FARMACOVIGILENTA/Ghid%20QA%20pentru%20pacien%C5%A3i%20privind%20raportar
ea%20RA%20vaccinuri%20COVID.pdf
Dati banii la medicii si asistenti bai prostilor!!o sa vaccinati cu infirmierele!!