Când doi se bat, al treilea îi desparte (VIDEO)
O luptă între doi zimbri a fost surprinsă în Parcul Natural Vânători Neamț. Lupta nu a durat foarte mult și s-a terminat indecis, pentru că un al treilea mascul, mai puternic, i-a despărțit.
Cel mai mare mamifer european de pe uscat, zimbrul poate ajunge la o greutate de 920 de kilograme în cazul masculilor, mai impunători, și de 640 de kilograme în cazul femelelor. Femelele trăiesc în turme, alături de pui, în timp ce masculii sunt solitari.
Parcul natural, inclus în prestigiosul ”Top 100 de destinații sustenabile”, este singurul loc din Europa în care există concomitent zimbri în libertate, semilibertate și în captivitate.