Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate. Legea ar putea fi atacată la CCR
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2021/02/parlamentul-romaniei-1024x604.jpg)
Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi pentru, niciun vot împotrivă. Parlamentarii UDMR nu au votat.
Din cele trei proiecte depuse de PNL, USR PLUS și PSD, cel din urmă a primit raport favorabil și a fost completat cu amendamente de la celelalte două partide. Unul dintre amendamente prevede încetare plății inclusiv a pensiilor speciale ale parlamentarilor în vigoare. În această formă, legea are mari șanse să fie declarată neconstituțională de către judecătorii CCR.
Senatorul Diana Şoşoacă a declarat, miercuri, în plenul Legislativului, că eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari se va aplica „eventual” din legislatura viitoare, deoarece nu poate fi aplicată retroactiv.
Amendamentele posibil neconstituţionale din proiectul legii de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor au fost depuse de USR şi PNL, a afirmat miercuri liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.
Cu toate acestea, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a susţinut că proiectul privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari adoptat miercuri este „perfect constituţional”.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)
Acestă Lege, este bătaie de joc la adresa poporului.Este neconstituțională . Ori le taie pe toate, ori pe nici una . CCR NU ADMITE DISCRIMINARE.