Cum a „fentat” Guvernul apelul disperat al asociațiilor de protecția animalelor. Exterminarea câinilor, cuvântul de ordine

19

Peste 90 de Asociații de Protecție și Bunăstare a Animalelor au solicitat printr-o petiție cu peste 40.000 de semnături premierului Florin Cîțu să revoce Hotărârea de modificare și completare a Normelor metodologice de aplicare a OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobate prin HG 1059/2013 și demiterea de urgență a președintelui ANSVSA Robert Chioveanu. Despre petiție și nemulțumirile asociațiilor de profil am scris mai multe aici – click.

Hotărârea a fost adoptată de Guvern pe 27 ianuarie, însă s-a tot amânat publicarea acesteia în Monitorul Oficial. Această amânare a publicării a dat speranțe asociațiilor de protecția animalelor că, poate, Guvernul își recunoaște greșeala și va revoca această hotărâre într-o nouă ședință de Guvern. Toate speranțele s-au spulberat după ce luni, 8 februarie, hotărârea a apărut în Monitorul Oficial, dar nu în forma propusă inițial (click aici pentru propunerea inițială), ci s-au mai adăugat noi modificări ale legii care să îngreuneze sprijinul care poate fi oferit de asociațiile de profil, dar și adopția câinilor. Hotărârea publicată în Monitorul Oficial înseamnă că poate produce efecte, deci este în vigoare.

ONG-urile de protecția animalelor avertizează că această hotărâre va duce la aglomerarea adăposturilor și, implicit, la inevitabila eutanasiere a câinilor capturați din simplul motiv că nu va fi timp ca aceștia să poată fi adoptați. Dezinteresul major al Guvernului în ceea ce privește implementarea unui program național de sterilizare în masă a câinilor și unda verde dată capturărilor și aglomerării adăposturilor publice existente nu vor conduce decât la o exterminare în masă a acestor animale.

„VIN VREMURI GRELE! Hotărârea de modificare a HG 1059/2013 privind exterminarea câinilor la nivel județean a fost „strecurată” în Monitorul Oficial astăzi, în data de 8 februarie 2021.

În urma petiției și a demersurilor noastre, decidenții nu numai că nu au revocat această mizerie, ci au venit cu completări care să ne încalce și să ne limiteze și mai multe drepturi:

– asociațiile nu ar mai avea dreptul de a adopta din adăposturile publice mai mult de 20 de câini (n.r. pe lună)

– asociațiile care nu dețin adăpost autorizat nu ar mai putea adopta câini din adăposturile publice decât în baza unei „declarații pe proprie răspundere” privind locația unde vor sta câinii până la adopție

– persoanele fizice nu vor putea adopta mai mult de 2 câini decât cu acordul vecinilor sau al asociațiilor de proprietari.

Cam ăsta este respectul pe care îl acordă decidenții noștri cetățenilor, cam asta este reacția atunci când ne manifestăm public nemulțumirea față de deciziile lor aberante. Trecem la acțiunea în instanță ca ultima soluție.”, a transmis Asociația Kola Kariola, ințiatoarea coaliției cu peste 90 de asociații de profil pentru a revoca această hotărâre de Guvern.

CLICK AICI PENTRU A SEMNA PETIȚIA DE REVOCARE A ACESTEI HOTĂRÂRI

NF_HG_20-2021

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
19 Comentarii
  1. MINEA VALENTINA spune

    Semnez. Pentru unii, câinii sunt doar un profit. Nu chinuiți bietele suflete!

  2. Saicu SAICU Cristina spune

    Nu v-ar inghitii odata PAMANTUL… va ganditi doar la profitele buzunarelor voastre… putin va pasa de aceste animale chinuite… unde a ajuns ROMANIA…
    RUSINE SA VA FIE

  3. Elena Criste spune

    RUSINE SA VA FIE NU AVETI SUFLET.

  4. Rugan Viorica spune

    Rusine!

  5. Clara Marculescu spune

    Rusine celor care propun si voteaza Legi fara sa se gandeasca la binele animalelor! Nu ele sunt de vina ca s-au inmultit, ci oamenii care abandoneaza puii pe domeniul public! Deci acestia trebuie sa raspunda, iar animalele de pe strada trebuie gestionate prin solutii etice, cu sprijinul ONG-urilor si al institutiilor, iar nu omorate. Ati dat legi numai pentru interesele unor oameni fara scrupule, care obtin bani din omorarea cainilor. Rusine!!!!!!

  6. Soare Florentina Constanta spune

    Susțin salvarea animalelor

  7. Mandu Anca spune

    Sper sa se faca dreptate și sper ca animalutele sa fie ocrotite de abuzurile umane.

  8. Mailat Maria Tita spune

    Cuvintele mele sunt prea putine in comparatie cu ce simnt as dori ca toti din parlament care au dat aceea lege sa ardă în iad sunt extrem de supărată cand vad țară asta de căcat as întreba ce rau le-a provocat animalele de ce atâta răutate asupra animalelor de ce

  9. Gabriela Dinulescu spune

    Si animalele au dreptul la VIATA!!!!

  10. Todor Florina spune

    Susțin salvarea și protejarea animalelor!

  11. Ritco Nicoleta spune

    Semnez cu speranță..

    Pentru animal, omul este animalul smintit…
    – Friedrich Nietzsche-

  12. Susai mariana spune

    Semnez pt petitie

  13. Roxana Huștiuc spune

    Sustin salvarea si protejarea animalelor fara stapan!!

  14. Alina Rotaru spune

    Semnez si ma alătur tuturor pentru binele animalelor

  15. Bucur Mihaela spune

    Sa salvam daca sta in puterea noastra!

  16. Bucur Mihaela spune

    Semnez cu speranta pentru bietele suflete

  17. Alina Ghita spune

    Ma depășește situația în care se aplica legile în România, 😥

  18. Mon spune

    Tara primitiva, guvern de inapoiati

  19. Monica Gheorghita spune

    Rușine celor care ajung sa facă ce vor cu noi, cu animalele și cu tot ce este în tara asta.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate