(ULTIMA ORĂ) Decizia finală cu privire la redeschiderea școlilor – VIDEO

0

Decizia finală cu privire la redeschiderea școlilor a fost luată astăzi într-o ședință cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni, ședință la care au participat premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

În concluzie, școlile se vor redeschide începând de luni, 8 februarie, existând trei scenarii posibile.

Iată câteva fragmente din declarație:

Începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Trebuie să respectam și situația din fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate masuri foarte stricte pentru că noi ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure si pentru copii si pentru dascali. În consecintă, în localitățile în care sunt putine cazuri de covid, în așa numitul scenariu verde, toti copiii merg la școală (grădiniță, gimnaziu, liceu).

În localitățile cu scenariu galben copiii de gradiniță merg fizic, la fel și clasele 1-4, din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a 8-a iar din liceu merg tinerii din clasa a 12-a care se pregătesc pentru bacalaureat.

În localitățile din scenariul roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță precum și clasele 1-4, restul vor face școala online.

În localitățile cu incidență mai mare, unde se impune carantina, toată lumea stă acasă. În consecință, pregătiți copiii pentru școală, a declarat Klaus Iohannis.

Declarația de presă, mai jos:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate