Magazinul Kaufland rămâne deschis. Motivul, explicat de Poliția Locală
Ieri, 28 ianuarie, scriam că noul magazin Kaufland deschis pe strada Bistriței nu are autorizație de funcționare. Din acest motiv, polițiștii locali au sancționat operatorul economic în cauză cu amendă în valoare de 3.000 de lei și suspendarea activității până la data autorizării
În cursul zilei de astăzi, 29.01.2021, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale – Poliția Locală Piatra Neamț s-au deplasat din nou la punctul de lucru al operatorului economic, situat pe strada Bistriței nr. 2 din municipiul Piatra Neamț.
Poliția Locală informează că „în urma verificărilor s-a constatat că operatorul economic în cauză a contestat în instanță măsura sancționării cu amendă în valoare de 3000 de lei și suspendarea activității conform O.G. 99/2000, art. 73, pct. 1, lit. (c), în acest caz nefiind luată nicio altă măsură de sancționare.”
„În acest context, până la o decizie definitivă a instanței de judecată, procesul verbal de constatare întocmit în data de 28.01.2021 și implicit măsurile dispuse prin acesta sunt suspendate, potrivit art. 32, al. 3 din O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor.”, mai transmite Poliția Locală.
Cum sa crezi ca politia locala poate inchide Kaufland ?
E ca si cum un copil de mingi ar opri o finala de Roland Garros !