NEAMȚ: Accident rutier cu victimă – Un copil în stare gravă (FOTO)
Un accident rutier s-a produs în această seară în localitatea Bălțătești. Potrivit primelor informații (confirmate și de IPJ Neamț) în urma evenimentului rutier un copil în vârstă de 10 ani a fost grav rănit.
Vom reveni cu date oficiale.
Foto: Facebook (Codin C.)
UPDATE IPJ NEAMȚ:
Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 25 de ani, din Suceava, conducea un autoturism pe DN 15 C, în localitatea Bălțătești, a surprins și accidentat un minor de 10 ani, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a minorului, acesta fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.