Să ne amintim: 64 de ani de la moartea lui Nicolae Labiș

La 2 decembrie, se naşte în Poiana Mărului, comuna Mălini, raionul Fălticeni, judeţul Suceava, pe teritoriul fostului judeţ Baia, Nicolae Labiş.

Părinţii săi, Eugen şi Ana-Profira, erau învăţători.  Nicolae învaţă să citească, la 5 ani, de la elevii mamei sale.

Şcoala primară o începe în satul natal (în clasa mamei sale); apoi, din cauza celui de-al doilea război mondial, o continuă în refugiu, în comuna Mihăeşti, satul Văcarea unde va urma clasa a III-a, obţinând numai note de 9 şi 10. Colegii de atunci îşi amintesc că scria poezii şi scenete şi îi plăcea să apară în public ca recitator.

În mai 1945, familia se întoarce acasă şi se stabileşte la Mălini. Compunea poezii şi poveşti încă din copilărie.

Între 1947 – 1951 urmează cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, continuă apoi studiile la Iași și debutează în „Zori noi – Suceava” (1950) și „Viața Romănească” (1951). 

În 1950 are loc consfătuirea tinerilor scriitori moldoveni. Labiș este cel mai tânăr dintre tinerii participanți. Prezent ca o „minune locală”, el uimeste pe cei de față prin cultura vastă, solidă și se impune tuturor prin severă stăpânire de sine. La festivitatea finală recită propria sa poezie „Fii dârz si luptă, Nicolae!”

La 15 septembrie 1952 începe cursurile Şcolii de literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti. Portretul fizic al lui Nicolae Labiș este sugestiv creionat de Tudor Vianu (citat în: George Bădărău, Nicolae Labiș, Viața și opera, 2001) care mărturisește: „Mă surprindea obrazul lui bucălat de copil, ochii cu umbre adânci, mustața legată, ca a plutașilor de pe Bistrița. Era în înfățișarea lui ceva în același timp proaspăt și arhaic, cum nu mai văzusem niciodată pe figura unui tânăr.”

După absolvire devine redactor la „Contemporanul”,  iar apoi la „Gazeta literară”. În 1954 se înscrie la Facultatea de filologie, dar o părăseste după un semestru.

Debutul editorial aduce un suflu nou poetic și o speranța: „Primele iubiri” (1956). Pregătește pentru tipar volumul „Lupta cu inerția” (apare postum, 1958). 
 
Poemul „Moartea caprioarei”, inspirat de un eveniment real, l-a făcut celebru în rândul mai multor generații de adolescenți. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind o metafora din basme, „buzduganul unei generații”.

Poetul Nicolae Labiş a murit la 22 decembrie 1956, în urma unui accident de tramvai, produs în noaptea de 9 spre 10 decembrie, în împrejurări neelucidate complet. Ultimele sale creaţii au fost „Pasărea cu clonţ de rubin” şi „Albatrosul ucis”, dictate de pe patul spitalului unde se afla internat în urma accidentului. A fost înmormântat, la 24 decembrie 1956, la Cimitirul Bellu.

Geo Bogza mărturiseşte: Am sentimentul, am certitudinea, deznădejdea şi revolta că în Nicolae Labiş destinul a strivit pe cel ce ar fi putut fi marele poet al generaţiei sale.

surse: www.istoria.md, wikipedia