Dramatic: incendiu urmat de suicid, în Neamț – FOTO

0

Prin apel la 112, în jurul orei 06:16 pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Căciulești, comuna Girov.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu trei autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Girov cu un utilaj. Incendiul se manifesta în interiorul locuinței și la acoperișul acesteia, dar și la două anexe gospodăreşti.

Incendiul a fost localizat și lichidat de forțele de intervenție. În urma incendiului au ars bunurile materiale din două încăperi, acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 120 mp, acoperișul a două anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 80 mp, un porc și bunurile materiale aflate în anexele gospodărești. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. În curtea locuinței a fost găsită o persoană fără semne vitale. Decesul persoanei nu s-a datorat incendiului.

Pe surse, bărbatul urma să fie evacuat din locuință (nu era locuința proprie) și cel mai probabil, gândul că va rămâne fără un acoperiș în pragul iernii l-a împins către acest gest extrem, fiind găsit spânzurat în curtea locuinței.

FOTO: ISU NEAMȚ

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate