Important! Un primar PNL din Neamț și-a dat demisia și va candida de la alt partid
Primarul demis de la Roman, Lucian Micu, a anunțat astăzi că pleacă din PNL. De asemenea, acesta a precizat că va candida pentru un nou mandat.
Contactat de publicația noastră, Lucian Micu a confirmat 100% faptul că va candida, dar nu declară încă public dacă o va face în calitate de independent sau din partea unui alt partid.
„Cu mâhnire în suflet, dar cu inima curată, vă informez că astăzi mă despart de PNL. Ei nu mă (mai) vor, deși s-au strâns peste 4.000 de semnături în numele meu pentru candidatura la primărie, iar dragoste cu de-a sila nu se poate.
Au fost zece ani frumoși, plini de satisfacții, dar ultimele zile au fost amare, cred că pentru mulți, dar eu am simțit din plin gustul și nodul din gât. Eu mă voi regăsi, că pierdut nu am fost niciodată, sunt o persoană flexibilă, ca trestia, mă mai îndoi și mă ridic. Îmi voi încerca norocul alături de oameni care cred în mine. Nu orbește, ci având bază în OMUL care sunt și voi rămâne. Voi candida, pentru Roman!”, a declarat Lucian Micu.