Trezoreria Roman are paznic bun
Joi, 9 februarie a.c., în jurul orei 11.30, un jandarm din cadrul dispozitivului de pază a Trezoreriei Roman a observat pe măsuţa din faţa postului de supraveghere, o sumă mare de bani. A cerut sprijin funcţionarilor Trezoreriei şi împreună cu aceştia i-a numărat, rezultând suma de 1533 lei.
În interiorul obiectivului nu a fost nicio persoană care să-i revendice şi s-a trecut la verificarea la casierie în evidenţa zilei respective pentru a se vedea cine şi ce tranzacţii a efectuat pentru a putea stabili persoana în cauză.
După aproximativ 25 de minute la Trezoreria Roman s-a prezentat Tarciziu B., de 46 de ani, din Roman, foarte agitat şi care a întrebat dacă nu s-au găsit bani pe măsuţa din holul Trezoreriei.
După verificările efectuate s-a constatat că suma de bani îi aparţine şi i-a fost predată pe bază de proces verbal.
Tarciziu B.: „În ziua de nouă februarie am fost la Trezorerie şi am efectuat o serie de tranzacţii monetare şi când am ajuns la serviciu am constatat că-mi lipseşte o sumă mare de bani. Mi-am amintit că am stat la o măsuţă la Trezorerie şi am împărţit banii pentru fiecare plată pentru a-mi fi mai uşor când ajung la ghişeu. Am fugit la Trezorerie şi după o scurtă verificare jandarmul mi-a dat banii. Aş vrea să mulţumesc subofiţerului pentru cinstea şi corectitudinea de care a dat dovadă.”
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)