[FOTO] Băiețel de 9 ani, „amendat” de polițiști (CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT!)
Pentru un copil, să-și petreacă ziua de naștere izolat în casă, fără prieteni, fără petreceri și cadouri, poate fi trist.
Astăzi, 2 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, cu sprijinul S.N.P.P.C., au fost complici la transformarea zilei de naștere a unui copil într-o experiență unică.
Pentru a-i înveseli ziua, polițiștii ,,au conspirat’’ cu părinții și i-au făcut o surpriză de proporții.
Astfel, pentru câteva minute, însoțiți de patrupedul ,,Jimmy’’ polițiștii au ieșit din tiparul activităților specifice și au făcut un gest din suflet, s-au deplasat la adresa sărbătoritului în vârstă de 9 ani și i-au urat ,,la mulți ani’’ într-o formă inedită, respectând ordonanțele militare.
Vizibil fericit și emoționat, băiețelul le-a mulțumit pentru surpriză.
Misiunea de suflet, aceea de a face un copil fericit, a fost îndeplinită cu succes de polițiști.
La mulți ani, Gabriel și fericitări pentru modul în care ți-ai serbat ziua de naștere în această perioadă, rămânând în casă și dând un exemplu tuturor!
Sursa: IPJ Neamț
Felicitări pentru gestul frumos!
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)