Precizări din partea Guvernului referitoare la semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute (ACTA)

0


Semnarea de către România a Acordului comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, în data de 26 ianuarie 2012, la Tokyo, nu echivalează cu intrarea imediată a acestuia în vigoare. Acordul va intra în vigoare pentru România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, într-un briefing susţinut la Palatul Victoria.

Ministerul Economiei va iniţia consultări publice cu factorii interesaţi pe marginea acestui Acord comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute, pe lângă consultările publice desfăşurate deja la nivelul Comisiei Europene. “Consultările publice vor avea loc în România înainte de ratificarea Acordului de către Parlament, deşi ACTA nu presupune modificarea legislaţiei naţionale şi nici modificarea legislaţiei comunitare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, arătând că procedura de ratificare implică asigurarea transparenţei decizionale şi dezbaterea publică.

Dacă, în cadrul consultărilor cu societatea civilă şi în timpul dezbaterilor în Parlament se va ajunge la concluzia că acest acord nu trebuie ratificat, nu se va întâmpla acest lucru, deşi nu se modifică legislaţia naţională, a arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Ioana Muntean a subliniat că Ministerul Economiei a fost iniţiatorul semnării acestui acord, pentru că scopul principal al acestuia este protejarea comerţului legal şi încurajarea competitivităţii.„Pentru exportatorii români şi comunitari aplicarea ACTA va contribui la protejarea, pe piaţa internaţională,  a drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, drepturilor de autor, a mărcilor comerciale, brevetelor, desenelor şi modelelor, indicaţiilor geografice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Aplicarea acestui Acord nu va aduce prejudicii libertăţilor personale ale utilizatorilor de internet şi nu va atrage măsuri suplimentare de monitorizare a utilizării internetului.

Biroul de presă al Guvernului

Informaţii de background

În cadrul Uniunii Europene, Acordul comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute a fost negociat de Comisia Europeană, având în vedere că acesta este un tratat mixt, încă de la debutul oficial al negocierilor, în 2008. Decizia privind semnarea a fost adoptată de Consiliul Uniunii Europene, în decembrie 2011. În aceste condiţii Comisia a îndeplinit întreaga procedură de asigurare a transparenţei decizionale la nivel european. În conformitate cu informaţiile publice ale executivului european:

  •     textul acordului a fost făcut public încă din noiembrie 2010, după ce adus la cunoştinţa publicului pe fragmente încă din timpul negocierilor. În prezent, el este publicat în toate limbile oficiale ale Uniunii;
  •    Comisia Europeană a organizat între 2008 şi 2011 patru conferinţe publice pe tema ACTA, la care au participat toţi cei implicaţi: cetăţeni, reprezentanţi ai industriei, ONG-uri, presa;

Pentru România , Acordul va intra în vigoare după ce vor fi parcurse mai multe etape.

1.      Avizul conform al Parlamentului European, în această vară
2.      Adoptarea de către Consiliul Uniunii Europene, independent de ratificarea în parlamentele naţionale
3.      Ratificarea de către Parlamentul României.

Legislaţia românească în vigoare, în materie de proprietare intelectuală este alcătuită din:

  •      Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe modificată şi completată
  •      Ordonanţa Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor
  • Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/2010 – pentru modificarea unor acte normative în vederea reducerii sau simplificării administrative a unor autorizaţii/avize/proceduri ca urmare a măsurilor asumate de Guvernul României în cadrul Planului de simplificare aferent Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate