Sezonul rece da batai de cap multora

0

Echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ au fost alertate în 16 cazuri care necesitau acordarea primului ajutor calificat (7 Piatra Neamţ, 9 Roman).


28.01.2012

La ora 14.32, echipajul SMURD Piatra Neamţ a fost alertat şi a intervenit pentru a-i acorda primul ajutor calificat lui Alin P. (35 de ani) aflat pe pârtia de schi din municipiul Piatra Neamţ. Pacientul prezenta traumatism la genunchiul stâng, provocat prin cădere.  Paramedicii i-au evaluat funcţiile vitale, i-au imobilizat piciorul cu ajutorul atelelor din dotare şi l-au transportat  la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Neamţ.

La ora 17.32, echipajul SMURD Roman a fost alertat şi s-a deplasat pe strada Smirodava din municipiul Roman, pentru a acorda primul ajutor calificat unei persoane (Dumitru M., 63 de ani) care prezenta un traumatism cranio cerebral ca urmare a unei căzături. Paramedicii au evaluat funcţiile vitale ale pacientului (caz social), i-au acordat primul ajutor calificat şi l-au transportat la spital.

La ora 18.57, paramedicii pietreni au fost alertaţi şi au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor calificat lui Florin C. (18 ani), căzut pe pârtia de schi din municipiul Piatra Neamţ. Pacientul prezenta un traumatism în zona dorso – lombară. Paramedicii i-au evaluat funcţiile vitale, i-au aplicat gulerul cervical, l-au imobilizat cu ajutorul tărgii – lopată şi l-au transportat la spital.

29.01.2012

La ora 11.04, paramedicii romaşcani au fost alertaţi şi s-au deplasat în satul Mesteacăn, comuna Icuşeşti, pentru a-i acorda primul ajutor calificat Anei S., în vârstă de 54 de ani. Pacienta prezenta un traumatism la glezna stângă produs prin cădere. Echipajul de prim ajutor i-a investigat funcţiile vitale, i-a imobilizat piciorul cu ajutorul atelelelor şi a transportat-o la spital pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.

La ora 13.44, paramedicii pietreni au fost alertaţi şi s-au deplasat în localitatea Beteşti, comuna Rediu, pentru a-i acorda primul ajutor calificat lui Cristi E. (17 de ani). Pacientul prezenta un traumatism la glezna dreaptă produs prin cădere de pe schiuri. Paramedicii i-au evaluat funcţiile vitale, i-au imobilizat piciorul cu ajutorul atelelor din dotare şi l-au transportat la spital.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate