În plină criză epidemică, Florin Cîțu a renunțat la mandatul de premier desemnat
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2020/03/citu.jpg)
Într-o situație de criză în care România are nevoie de un Guvern stabil, presa centrală anunță că Florin Cîțu și-a depus mandatul de premier desemnat. Anunțul vine cu mai puțin de 10 minute înaintea ședinței parlamentului pentru votul de învestitură, precizează Hotnews.
Președintele Klaus Iohannis a luat act de decizia lui Cîțu.
„Domnul Florin Vasile Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri”, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale, mai precizează sursa citată.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)